Conferința de Insolvență INPPI – Satu Mare
Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență (INPPI) organizează Conferința de Insolvență Satu Mare, în parteneriat cu Institutul Național al Magistraturii (INM) și cu filialele UNPIR Satu Mare, Bihor, Sălaj și Maramureș.
Evenimentul va avea loc în perioada 12-13 iunie 2026, la Hotel Valea Mariei, Negrești Oaș.
Conferința este acreditată, iar participanții vor beneficia de 10 puncte de pregătire profesională pentru prezență fizică și de 8 puncte de pregătire profesională pentru prezență online.
Conferința reunește practicieni în insolvență, magistrați și alți specialiști ai domeniului, într-un cadru de dezbatere orientat spre probleme concrete de practică și spre soluțiile pe care acestea le reclamă în activitatea curentă.
Agenda evenimentului:
Panel I – vineri, 12 iunie, ora 15.00-18.00
- Raportul cauzelor: transparență pentru creditori, control pentru instanță, termene pentru toți.
- Importanța prelungirii termenului de depunere a raportului cauzelor. Soluția prejudiciabilă a respingerii fără obiect.
- Efectele schimbării administratorului/lichidatorului judiciar asupra acțiunii de atragere a răspunderii. Neînsușire și renunțarea la judecată.
- Acțiunile reglementate de art. 117-122 din Legea nr. 85/2014 în lumina Directivei (UE) 2026/799.
- O nouă modalitate de vânzare, către persoane aflate în strânsă legătură cu debitoarea.
- Aspecte practice privind atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență.
Panel II – sâmbătă, 13 iunie, ora 10.00-12.00
- Unele considerații cu privire la modificările aduse instituției răspunderii patrimoniale pentru insolvență.
- Considerente privind unele efecte ale încălcării prevederilor legale care definesc relațiile cu „persoanele strâns legate cu debitorul”.
- Insolvența în epoca inteligenței artificiale.
- Insolvența entităților „atipice” (Întreprinderea Familială, Societatea (profesională) simplă, Asocierea în participațiune, Patrimoniul fiduciar de afectațiune) – quo vadis?
Taxa de participare este de 100 lei pentru participare fizică și de 424 lei pentru participare online.
