Analiză a deciziei nr. 208/2025 a Curții Constituționale
În anul 2025, Curtea Constituțională a pronunțat o decizie referitoare la art. 23 din Legea 554/2004, așa cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie din 2015, admisă excepția ridicată.
Instanța supremă a stabilit în 2015 că anularea judecătorească a unui act administrativ normativ produce efecte asupra actelor individuale emise în baza acestuia, atât pentru viitor, cât și pentru părțile implicate în cauze pendinte care solicitau anularea actelor individuale, pentru trecut. Deși instanța supremă nu a afirmat explicit că actele individuale emise pe baza actului normativ anulat sunt și ele anulate, noțiunea de „producere de efecte” nu poate fi interpretată în alt mod, așa cum a considerat și instanța constituțională. În contrast, opinia separată la decizia Curții Constituționale susține că statuările Înaltei Curți nu sugerează că anularea actelor individuale este o consecință automată, ceea ce ar justifica respingerea excepției de neconstituționalitate.
Curtea Constituțională a argumentat că o anulare automată, aplicabilă fără derogare în toate situațiile, contravine principiului securității juridice, neținând cont de diversitatea actelor administrative individuale, care pot acorda drepturi sau impune obligații. Acest lucru ar împiedica instanța să îndeplinească actul de justiție, întrucât nu ar mai avea sens să analizeze motivele de drept invocate. Art. 22 din Codul de procedură civilă impune judecătorului obligația de a descoperi adevărul prin orice mijloace și de a soluționa litigiul conform reglementărilor legale.
Mai departe, Curtea a subliniat că interpretarea unitară a legii nu trebuie să conducă la rigiditate. În cazul discutat, actul individual nu este anulat deoarece nu respectă actul normativ pe care se bazează, ci pentru că acesta din urmă a fost anulat. Pe durata existenței actului normativ, acesta s-a bucurat de prezumția de legalitate, iar beneficiarii lui de bună credință ar trebui să continue să beneficieze de efectele sale și ale actelor emise pe baza lui. Curtea a concluzionat că instanța care decide asupra anulării unui act administrativ individual trebuie să efectueze o analiză detaliată, având în vedere specificitatea actului, efectele acestuia, circumstanțele cazului, legătura juridică dintre cele două acte și existența unui mecanism juridic adecvat pentru repararea prejudiciului creat persoanei de bună credință prin anularea actului individual.
În opinia noastră, soluția și argumentele Curții merită câteva observații. În primul rând, deși suntem de acord că securitatea juridică trebuie să prevaleze, în unele circumstanțe, cum este cazul în care actul normativ și actul individual se bucurau de prezumția de legalitate până la anularea acestuia, legalitatea strictă trebuie restrânsă. Similar cu reglementările din Codul civil privind dobânditorul de bună credință al unui imobil, și pentru această situație ar trebui limitate criteriile pe baza cărora instanța de contencios administrativ poate decide menținerea actului individual emis în baza unui act normativ anulat. Aceste criterii ar trebui să includă buna credință a destinatarului și faptul că actul îi conferă drepturi. Altfel, instanța ar avea o libertate prea mare de acțiune, riscul arbitrariului fiind crescut.
În al doilea rând, deși instanța de contencios ar putea fi pusă în imposibilitatea de a aprecia situația, obligată să anuleze întotdeauna un act administrativ individual emis pe baza unui act normativ anulat, această situație este similară cu alte cazuri. În cazul unei căi de atac, instanța de fond este legată de statuările instanței superioare; la fel, în cazul procedurii prealabile și recursului în interesul legii, toate instanțele sunt obligate de interpretarea dată de Înalta Curte. În cazul deciziilor Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ ar trebui să mențină actul, fără a avea capacitatea de a aprecia.
Un alt aspect important este contradicția din motivarea Curții. Astfel, la pct. 60, Curtea face referire la o decizie anterioară, indicând că „… pentru persoanele care au avut calitatea de parte în litigiul în care instanța a dispus anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, efectele anulării actului se produc, în virtutea principiului efectului relativ al hotărârilor judecătorești, și pentru trecut.” La pct. 62, Curtea concluzionează că „dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 instituie o derogare de la principiul efectului relativ al hotărârii judecătorești.” Acest lucru sugerează o schimbare de jurisprudență, dar nu există o pronunțare expresă în acest sens. Termenul „așadar” folosit de Curte sugerează o continuare a celor afirmate anterior, ceea ce ar putea indica o motivare contradictorie.
În concluzie, deși decizia Curții Constituționale este corectă în esență, este criticabilă. Stabilind o listă neexhaustivă de criterii interpretabile pentru menținerea actelor administrative individuale bazate pe acte normative anulate, Curtea oferă o libertate prea mare de acțiune judecătorilor, generând astfel o nouă insecuritate juridică în locul celei considerate neconstituționale.