Decizia recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la situația prescripțiilor în România accentuează problema de fond supusă atenției.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat joi o decizie prin care stabilește că poziția adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) din România cu privire la aplicarea retroactivă a hotărârilor Curții Constituționale (CCR) referitoare la prescripție contravine dreptului Uniunii Europene. Această concluzie a fost transmisă printr-un comunicat oficial al CJUE. La scurt timp după comunicarea verdictului, Instanța Supremă din România a transmis un punct de vedere prin care susține că „a aplicat întotdeauna cu bună-credință dreptul european”.
Sesizarea în fața instanței europene a fost formulată în cadrul unui dosar de evaziune fiscală instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Această problematică a prescripției a mai fost reglementată de CJUE începând cu anul 2023, în cauza cunoscută public sub numele de „Lin”.
Expunerea poziției UE
CJUE a explicat, într-un comunicat transmis marți, că modul în care a fost abordată problematica prescripției în România a fost incorect, în ciuda reglementărilor europene stabilite în 2023.
Hotărârea „Lin” din 24 iulie 2023 a vizat mai mulți cetățeni români condamnați pentru evaziune fiscală. Aceștia au contestat pedepsele, invocând standardul național de protecție privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile (lex mitior), susținând că răspunderea lor penală era prescrisă. Condamnații s-au bazat pe două decizii ale Curții Constituționale a României din 2018 și 2022, care au invalidat o dispoziție națională privind cauzele de întrerupere a termenului de prescripție, creând astfel o perioadă de aproape patru ani în care dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a acestui termen.
Argumentația condamnaților s-a fundamentat, de asemenea, pe o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2022, care a statuat că inexistența acestor cauze de întrerupere se aplică și infracțiunilor comise între 2014 și 2018, în baza principiului aplicării retroactive a lex mitior.
În 2023, instanțele române au fost solicitate să verifice conformitatea acestor decizii cu dreptul Uniunii, în special în contextul luptei împotriva fraudei care atinge interesele financiare ale UE. CJUE a concluzionat atunci că statele trebuie să garanteze că normele de prescripție permit o represiune efectivă a acestor fraude, evitând un „risc sistemic de impunitate”. Instanțele române au primit directiva de a lăsa neaplicat standardul național de protecție legat de lex mitior consacrat prin decizia ICCJ din 2022.
Totuși, în 2024, ÎCCJ a statuat că instanțele naționale nu pot ignora decizia sa din 2022 fără a încălca principiile legalității în materie penală și interdicția lex tertia. Prin hotărârea „Lin II” pronunțată recent, CJUE a constatat că această abordare a ÎCCJ nu este conformă cu dreptul Uniunii.
Clarificări privind problema de fond
În hotărârea din 16 iulie, care continuă linia trasată în 2023, CJUE clarifică poziția sa:
- În absența unei dispoziții naționale care să stabilească un prag, orice fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii trebuie considerată automat „gravă”, în sensul Convenției PIF, dacă valoarea sa totală depășește 50.000 de euro. Acest lucru este valabil indiferent dacă prejudiciul efectiv suferit de bugetul Uniunii este sub acest prag.
- Curtea a subliniat că soluția din cauza „Lin” nu obligă instanțele române să combine mai multe reglementări succesive pentru a crea un nou regim de calcul al prescripției pe cale judecătorească.
- Instanța europeană a insistat că interdicția aplicării deciziei ÎCCJ din 2022 este previzibilă, fiind parte a unei jurisprudențe consolidate, și a reiterat existența unui risc sistemic de impunitate pentru fraudele grave.
Reacția Instanței Supreme
Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat precizând că „a aplicat întotdeauna cu bună-credință dreptul european în ansamblul său”, armonizând legislația Uniunii cu standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Instanța a explicat că a interpretat articolul 49 din Cartă în lumina articolului 7 din CEDO și a jurisprudenței acesteia, considerându-le un „standard minim de protecție”.
ÎCCJ a subliniat că loialitatea unei instanțe supreme se reflectă în consecvența aplicării principiilor comune care fundamentează ordinea juridică europeană, incluzând valorile constituționale naționale. Instanța și-a reafirmat misiunea de a acționa cu responsabilitate, având ca reper principal protejarea drepturilor fundamentale.
Impactul statistic: Mii de dosare și prejudicii masive
Începând cu 2022, numeroase dosare penale, inclusiv cazuri sonore de corupție, s-au închis din cauza prescripției.
- Prejudiciul: Conform DNA, valoarea totală a prejudiciilor din dosarele afectate de prescripție se ridică la 896.312.705 lei, adică aproximativ 200 de milioane de euro.
- Volumul dosarelor: Portalul Rejust indică faptul că, între 2022 și 2025, au fost înregistrate 10.579 de soluții de încetare a procesului penal, dintre care 7.124 au avut la bază prescripția faptelor.
Este important de menționat că decizia CJUE nu afectează hotărârile de prescriere pronunțate până în prezent.