Stabilirea caracterului prejudiciului și a momentului de început al prescripției
Reclamantul A. a depus o cerere la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, înregistrată sub nr. x/2023 la 15 iunie 2023, solicitând obligarea Municipiului București la plata de daune echivalente cu dobânda legală, pentru nerespectarea obligației de a înainta la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor Dispoziția nr. 9602/2008, emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Daunele solicitate sunt calculate pentru perioada de la 28.03.2008 până la emiterea deciziei de compensare prin puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. La 14 noiembrie 2024, reclamantul a depus o cerere modificatoare, extinzând acțiunea și împotriva Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de pe lângă Guvernul României.
Reclamantul a solicitat instanței să oblige Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea de daune echivalente cu dobânda legală penalizatoare. De asemenea, a cerut Municipiului București să achite daunele de la 28.03.2008 până la emiterea deciziei de compensare, pentru întârzierea înaintării dispoziției nr. 9602/2008, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În cadrul deciziei nr. 1185 din 3 iunie 2025, Înalta Curte a analizat recursul formulat de reclamant. La termenul din 3 iunie 2025, reclamantul a renunțat la motivul de recurs privind excepția prematurității acțiunii, dar a menținut calea de atac împotriva deciziei curții de apel, care a respins apelul ca nefondat.
Reclamantul a susținut că instanța de apel a considerat prejudiciul deja produs ca fiind cert, în timp ce prejudiciul viitor, pentru perioada 2019 până la emiterea deciziei, este incert. Înalta Curte a reținut că motivele formulate se referă la raportul juridic dintre reclamant și Municipiul București, derivând din neîndeplinirea obligației de a înainta dispoziția.
Instanța de apel a confirmat că reclamantul a invocat două prejudicii distincte, cel actual, deja produs, și cel viitor. Prejudiciul deja produs a fost considerat prescris, reclamantul cunoscând atât paguba, cât și pe făptuitor, începând cu 8.08.2019. În ceea ce privește prejudiciul viitor, instanța a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi considerat cert.
Astfel, Înalta Curte a menținut că termenul de prescripție a fost împlinit pentru prejudiciul actual, dar că pentru prejudiciul viitor, termenul va începe să curgă abia din momentul în care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât și pârâtul responsabil.
Instanța a subliniat că prejudiciul viitor devine cert odată cu emiterea deciziei de validare, iar reclamațiile legate de prescripție nu sunt întemeiate. În concluzie, recursul reclamantului a fost respins ca nefondat, iar instanța a reținut că nu sunt contradictorii considerațiile anterioare privind cele două prejudicii.